Arta de a lucra cu paiele este o artă populară care datează încă de la începutul secolului. Paiele sunt materiale din care se pot executa lucrări umitoare și care au o varietate enormă de utilizări. Paiele sunt materiale naturale și așa cum se întâmplă cu cele mai multe materiale naturale/sustenabile avem puține dovezi ale operelor de artă sau de arhitectură care să se păstreze în condiții bune timp îndelungat. Arta paielor sub forma tablourilor, artă poate mai puțin cunoscută de cât alte utilizări ale paielor, este o artă unică care s-a dezvoltat în multe zone din lume. În China, încă din perioada dinastiei Han, se realizau tablouri cu paie de grâu pentru practicile de cult de la curtea regală deoarece grâul era considerat o iarbă de bun augur folosit pentru a se ruga pentru noroc. În mitologia antică a multor culturi există povești despre sărbătorile recoltei în care se foloseau paiele, așa cum s-a întâmplat și în zona României. Arta paielor înseamnă multă răbdare, pregătire, tăiere, împletire sau lipire și este foarte cunoscută în realizarea de obiecte decorative, păpuși dar mai ales pentru pălării din paie, ornamente din paie sau coșuri împletite și a fost mai puțin cunoscută în realizarea de mozaicuri, tablouri sau aplicații, furniruiri. Artele tradiționale au fost mereu apreciate și studiate în amănunțime de meșterii populari locali, care au transmis meseria ”pe viu” mai departe. Metodele de folosire a paielor sunt diverse de la cele la clasice cum ar fi : împletitura de paie, tablouri din paie până la tehnici mai speciale cum ar fi Mexican Popotillo, Swiss Straw Work, Japanese wara art, Japanese Traditional Cat's House, broderia din paie, Straw marquetry - furniruire cu paie sau decoararea oualelor de Paste. Poate mai cunoscută în zona României pentru aplicațiile ei în construcții, ca material termoizolant sau ca material sustenabil pentru realizarea pereților din baloți de paie și a învelitorilor dar si pentru aplicațiile decorative sau pentru pălării și coșuri, arta tablourilor din paie a fost o artă uitată care a început sa reînvie prin puținii meșteri pe care îi mai avem pe teritoriul României.
